Fotografiile oficiale transmise de la summitul din Tivat oferă o nouă dovadă dureroasă și simbolică a modului în care interesele și demnitatea României sunt reprezentate pe scena internațională. Într-un moment istoric tensionat, în care fiecare stat își dispută cu dinții suveranitatea economică și politică, delegația noastră a ales să iasă în evidență nu prin fermitate, ci printr-un spectacol al absenței și al deconectării totale de la realitate.

În fotografia de grup, menită să transmită publicului european un mesaj de forță, rigoare și parteneriat, poziționat strategic chiar în flancul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Nicușor Dan pare complet desprins de solemnitatea evenimentului. În timp ce liderii celorlalte națiuni stau drepți, cu priviri sigure, severe și asumate îndreptate direct către obiectivele camerelor de filmat, oficialul român oferă o grimasă greu de înțeles: cu capul dat pe spate și ochii pierduți undeva în înaltul cerului, de parcă ar admira elemente de decor sau ar număra norii în plină ceremonie oficială.

Slugi la curtea mai-marilor sau reprezentanți ai unui stat suveran?

Această atitudine aeriană și profund absentă depășește granițele unei simple gafe de protocol sau ale unei stângăcii de moment. Ea devine metafora perfectă a modului în care actualii decidenți aleg să se raporteze la marile puteri: supuși, neatenți, lipsiți de o busolă națională și complet decuplați de la mizele geopolitice reale.

În timp ce la masa discuțiilor se împart resurse, se trasează linii economice stricte și se votează directive care afectează direct viața de zi cu zi a cetățenilor români, trimisul nostru la nivel înalt preferă rolul unui simplu figurant de decor, cu mintea în cu totul altă parte. Limbajul non-verbal în diplomație este necruțător: o privire rătăcită nu transmite „relaxare”, ci neputință, izolare și o crasă lipsă de pregătire instituțională pentru rigorile pe care o funcție de o asemenea anvergură le reclamă.

Prețul unei diplomații fără coloană vertebrală

O țară cu adevărat suverană își impune respectul prin prestanța și verticalitatea oamenilor pe care îi trimite să o reprezinte. Atunci când oficialii tăi refuză să privească partenerii și camerele direct în ochi, transmiți întregii lumi un semnal de vulnerabilitate: România este prezentă doar fizic, ca o anexă obedientă, gata să semneze fără să clipească tot ce se dictează de la Bruxelles sau din alte centre de putere.

Românii au obosit să mai vadă lideri care se comportă ca niște spectatori uimiți la evenimentele internaționale, în loc să fie actori vocali și hotărâți. Este timpul să punem capăt definitiv acestei diplomații a „privirilor pierdute” și a complexelor de inferioritate. România are nevoie urgentă de reprezentanți care știu să stea drepți, să privească înainte cu mândrie și să apere cu demnitate drepturile și viitorul acestui popor!