AUR intră în jocul puterii: Simion cere să guverneze sau amenință cu alegerile anticipate
.jpg%3Falt%3Dmedia%26token%3D885e36e5-3714-4970-86bb-0b7c83c87fd5&w=3840&q=75)
George Simion a ieșit luni de la Palatul Cotroceni cu un mesaj fără echivoc: AUR vrea să guverneze România. Liderul partidului nationalist a cerut oficial președintelui Nicușor Dan mandatul de formare a unui nou cabinet, depunând pe masa șefului statului un plan propriu de redresare a țării. Dar a venit și cu un avertisment: dacă Parlamentul nu îi oferă majoritatea, românii vor fi chemați din nou la vot.
Liderul Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, a anunțat luni că partidul său a solicitat oficial președintelui Nicușor Dan mandatul de formare a unui nou guvern, în urma rundei de consultări desfășurate la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.
„Ne asumăm intrarea la guvernare și scoaterea României din criză. Acestea sunt, de fapt, și obiectivele pentru care am depus moțiunea de cenzură. Jumătate din România îşi pune speranțele în noi și această jumătate din țară trebuie reprezentată din punct de vedere politic și trebuie să fie la masa deciziilor", a transmis Simion la finalul discuțiilor.
Liderul AUR a precizat că delegația partidului a prezentat pe masa președintelui un plan detaliat de măsuri pentru redresarea economică și politică a țării, subliniind că formațiunea pe care o conduce nu poartă nicio responsabilitate pentru situația actuală. „Nu noi am fost la guvernare, nu noi am anulat alegerile, însă pe umerii noștri atârnă o responsabilitate grea. Este timpul să lăsăm la o parte divergențele și să fim parte a soluțiilor", a adăugat el.
Simion a avertizat totodată că, în cazul în care nu va fi găsită o majoritate parlamentară viabilă în configurația actuală, AUR va propune organizarea de alegeri anticipate. „Dacă în actuala arhitectură a Parlamentului nu vom găsi majoritatea necesară, atunci să ne întoarcem la popor. E mult mai de dorit o soluție democratică decât o soluție de laborator care nu face decât să adâncească criza", a declarat el.
Delegația AUR prezentă la Cotroceni a mai inclus analistul Dan Dungaciu și economistul Petrișor Peiu. Reprezentanții partidului au sosit la palat cu o broșură intitulată „Măsuri pentru repararea erorilor guvernării Bolojan", în care se precizează că un viitor premier propus de AUR ar urma să corecteze deciziile actualului cabinet.
Consultările inițiate de președintele Nicușor Dan continuă pe parcursul zilei, cu reprezentanți ai celorlalte formațiuni politice parlamentare, în vederea identificării unei soluții pentru formarea unui nou guvern.
.jpg%3Falt%3Dmedia%26token%3Db490db0f-d447-4867-be01-a39b43ba7492&w=3840&q=75)
