Pe 22 iunie guvernul Veștea nu a reușit să strângă numărul de voturi necesare pentru a putea începe mandatul. Trădarea, incompetența, blaturile cu PSD au marcat discursul public și politic în perioada dintre desemnarea surpriză a baronului local din Brașov și momentul în care povestea sa a luat sfârșit chiar înainte să înceapă. Aceste atitudini au fost resimțite puternic în cadrul audierii Monicăi Anisie, binecunoscuta ministră ”pepsiglas”, consacrată pentru marea realizare de a intra ca un jandarm peste o profesoară ce a avut ghinionul de a își mustra elevii chiar când ministra asculta pe la uși.

Această audiere a ajuns deja subiect principal în presă, chiar în timp ce se desfășura, deoarece, la CV-ul fostei ministre a fost adăugată o nouă gafă ce reflectă exact disprețul și nepăsarea față de instituțiile statului și față de popor ce a consacrat clasa politică postdecembristă. Consilierul distinsei doamne a fost prins când transmitea în timp real întrebările adresate de parlamentari către ChatGPT, pentru a își putea ajuta șefa să ofere răspunsuri pe care ar fi trebuit să le aibă fără ajutorul inteligenței artificiale.

După cum a dictat procedura, fiecare grup parlamentar reunit a primit două întrebări iar ordinea de a lua cuvântul a fost dictată de numărul de mandate. PSD-ul a început prin intervenția senatorului Dan Cașcaval, a cărui întrebare a reprezentat mai mult o declarație politică de susținere a Monicăi Anisie. După o introducere lungă, ce a amuțit sala timp de minute prețioase, prin care a lăudat activitatea de pe vremea când aceasta era ministru, Cașcaval a adresat ”jucăuș” și cu zâmbetul pe buze întrebarea: ”De câți ani sunteți profesor titular?”.

Din partea AUR, doamna deputat Cristina-Emanuela Dascălu a adresat prima, și una dintre singurele întrebări relevante ale ședinței, o întrebare care vizează direct interesul profesorilor și elevilor, oferind un contrast puternic între interesul real pentru viitorul țării și declarațiile politice concluzionate cu întrebări ce se află la limita relevanței și făcute de oameni cărora le place mult prea mult să se audă vorbind.

Deputata AUR a cerut un răspuns clar privind poziția Monicăi Anisie față de Legea 141/2025, întrebând dacă susține abrogarea integrală a acesteia sau doar modificări parțiale. De asemenea, a ridicat problema normei didactice a profesorilor, solicitând să afle dacă viitoarea ministră ar susține revenirea la norma anterioară adoptării legii, o revendicare aflată de luni întregi în centrul nemulțumirilor exprimate de cadrele didactice.

Întrebarea a mers însă dincolo de simple declarații de principiu și a atins problema care pare să provoace cele mai multe dificultăți actualei guvernări: identificarea surselor de finanțare. Cristina-Emanuela Dascălu a cerut explicații concrete privind menținerea burselor elevilor, a burselor de merit și a celor acordate olimpicilor, în contextul în care resursele financiare devin tot mai limitate. Mai mult, aceasta a pus în discuție și capacitatea statului român de a utiliza fondurile europene disponibile prin PNRR, reamintind faptul că termenul pentru utilizarea granturilor se apropie rapid, în timp ce rata de absorbție continuă să ridice semne de întrebare. Acesta a fost unul dintre puținele momente ale ședinței în care discuția a coborât din zona laudelor reciproce, a formulelor diplomatice și a dramoletelor de partid prin care unii și alții acuzau trădare, în realitatea cu care se confruntă profesorii, elevii și părinții.

În continuare, tonul ședinței s-a schimbat, când deputatul Ovidiu Cîmpean, întârziat, a ajuns în sală. Neinformat despre procedura de lucru a comisiei, acesta a insistat să pună întrebări și, flancat de colegi din PNL și USR, a început să acuze de trădare și să ceară să ia cuvântul. Atmosfera din sală și atitudinea lui Cînpean, aminteau mai degrabă de acel elev care deranjează orele din ultima bancă alături de prietenii săi, atitudine justificată de acuzațiile de trădare și de furia generală din aripa bolojenistă a PNL-ului ațintită aprig asupra celor pe care Veștea i-a luat sub aripa sa aproape ministerială.

Audierea Monicăi Anisie a reprezentat, în esență, întreaga poveste a guvernului Veștea. În locul unor răspunsuri clare privind problemele din educație, publicul a asistat la declarații de susținere, conflicte interne, acuzații de trădare și la situația absurdă în care un consilier transmitea întrebările parlamentarilor către ChatGPT pentru a găsi răspunsuri pe care candidata ar fi trebuit să le stăpânească fără ajutor. În timp ce profesorii așteaptă soluții pentru normele didactice, elevii pentru bursele promise, iar părinții pentru un sistem educațional funcțional, cei care aspirau să conducă ministerul păreau preocupați mai degrabă de jocurile politice și de reglarea conturilor dintre facțiuni.

În acest peisaj dominat de declarații sterile și dispute de partid, intervenția deputatei Cristina-Emanuela Dascălu s-a remarcat prin faptul că a readus discuția acolo unde ar fi trebuit să fie de la început: la interesele profesorilor, elevilor și ale sistemului de educație. Întrebările sale au vizat probleme concrete, surse de finanțare și măsuri asumate, demonstrând că rolul unei audieri parlamentare este acela de a cere răspunsuri și soluții, nu de a oferi ocazii pentru discursuri festiviste.

Poate că tocmai de aceea finalul guvernului Veștea a venit înainte de începutul său. O construcție politică ridicată pe compromisuri, susțineri conjuncturale și conflicte interne nu putea inspira încredere nici în Parlament, nici în societate. Audierea Monicăi Anisie a fost una dintre cele mai clare demonstrații ale motivului pentru care acest proiect politic s-a prăbușit înainte de a apuca să guverneze.