Politică

România fără guvern, Cotroceniul cu lista pregătită: Cine sunt cei doi tehnocrați pe care Nicușor Dan îi vede la Palatul Victoria

România fără guvern, Cotroceniul cu lista pregătită: Cine sunt cei doi tehnocrați pe care Nicușor Dan îi vede la Palatul Victoria

Președintele Nicușor Dan a confirmat marți că are în vedere varianta unui premier tehnocrat și că are deja nume concrete în minte, pe care refuză să le dezvăluie până când nu se va contura o majoritate parlamentară clară. Potrivit surselor politice, pe lista scurtă de la Cotroceni se află două profiluri distincte: un consilier prezidențial cu experiență în mediul de afaceri și un economist cu carieră în sistemul bancar internațional.

Declarațiile au venit marți în marja summitului de securitate de la București, unde Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind condițiile pe care le va impune în cadrul consultărilor oficiale cu partidele. Șeful statului a subliniat că nu va desemna niciun premier fără garanția prealabilă a unei majorități parlamentare negociate, indiferent dacă propunerea va fi un politician sau un tehnocrat. Consultările oficiale cu toate formațiunile politice parlamentare, inclusiv AUR, sunt programate pentru lunea viitoare la Palatul Cotroceni.

„Din discuțiile preliminare pe care le-am purtat, dacă partidele își păstrează pozițiile exprimate deja public, variantele de guvern susținut de o majoritate în Parlament sunt relativ puține. Eu nu o să fac experimente — nu are sens să desemnăm un premier și să-l lăsăm pe el să vadă dacă strânge o majoritate", a explicat Nicușor Dan, precizând că varianta tehnocrată este „un scenariu care are șanse".

Potrivit surselor politice, două nume se află în prezent pe lista analizată la Cotroceni pentru funcția de premier tehnocrat.

Primul este Radu Burnete, consilier prezidențial pentru probleme economice și sociale, numit în această funcție în vara anului trecut. Burnete provine din mediul privat, unde a condus timp de cinci ani Confederația Patronală Concordia, una dintre cele mai reprezentative organizații patronale din România. Anterior, a activat în cadrul Consiliului Investitorilor Străini și al unei firme de consultanță în servicii financiare cu sediul la Bruxelles. Este absolvent al Facultății de Științe Politice din București și deține un masterat obținut la Viena.

Al doilea nume vehiculat este Șerban Matei, director al Direcției de Relații Internaționale din cadrul Băncii Naționale a României, considerat un apropiat al guvernatorului Mugur Isărescu. Matei are o experiență solidă în relația cu instituțiile financiare internaționale — în 2012 a fost desemnat reprezentant al României la Fondul Monetar Internațional și a participat de-a lungul anilor la negocieri cu FMI, Banca Mondială și instituțiile Uniunii Europene. Este absolvent al Academiei de Studii Economice din București, specializarea Finanțe-Bănci.

Contextul în care aceste nume au apărut pe masă este unul de criză politică prelungită. Nicușor Dan analizează în prezent patru scenarii de guvernare: un guvern minoritar de centru-dreapta construit în jurul axei PNL-USR, un guvern minoritar gravitând în jurul PSD cu Sorin Grindeanu premier, un guvern politic cu premier tehnocrat sau un executiv tehnocrat în integralitate. Scenariul revenirii lui Ilie Bolojan la Palatul Victoria a fost exclus din calcule.

Președintele a reiterat că alegerile anticipate nu reprezintă o opțiune pe care o ia în considerare și că România va avea un guvern pro-occidental într-un termen rezonabil. „Se va contura o majoritate la consultări. Soluția nu va satisface total așteptările tuturor. Asta este politica", a conchis șeful statului.

Aboneaza-te la newsletter-ul Veritas Media