Cum au ajuns profesorii să fie neglijați, și care sunt consecințele pe termen lung?

În ultimul an, profesorii din România au resimțit din nou efectele unei clase politice incapabile să ofere predictibilitate și să trateze educația drept o prioritate strategică. Deși salariile nu au fost reduse nominal în toate cazurile, numeroase măsuri de austeritate, amânarea aplicării unor majorări promise și creșterea costului vieții au diminuat semnificativ veniturile reale ale cadrelor didactice. În același timp, România continuă să se situeze printre statele europene cu cele mai mici salarii pentru profesori, diferența față de media Uniunii Europene rămânând considerabilă.

După greva istorică din educație din 2023, Guvernul a promis că profesorii vor deveni o prioritate, iar salariul debutantului urma să fie raportat la salariul mediu brut pe economie. Cu toate acestea, implementarea acestor angajamente a fost întârziată sau modificată succesiv, în funcție de schimbările guvernamentale și de constrângerile bugetare. În 2025 și 2026, măsurile de consolidare fiscală au afectat din nou sistemul de educație, iar sindicatele au avertizat că veniturile multor profesori au stagnat sau chiar au scăzut în termeni reali din cauza eliminării unor beneficii și a inflației.

Cum ne situăm fata de media europeană?

Comparativ cu restul Europei, situația profesorilor români rămâne una dintre cele mai dificile. Datele publicate de rețeaua europeană Eurydice și analizate de OECD arată că România se află constant în partea inferioară a clasamentului privind salarizarea personalului didactic. În timp ce numeroase state europene au majorat consistent salariile profesorilor pentru a combate deficitul de personal și pentru a crește atractivitatea profesiei, România a înregistrat una dintre cele mai lente evoluții, iar salariile reale au fost afectate de inflație.

Instabilitatea politică din ultimii ani a amplificat această problemă. Succesiunea rapidă a guvernelor, modificările repetate ale politicilor fiscale și lipsa unei strategii coerente pentru finanțarea educației au făcut ca profesorii să fie permanent în incertitudine. Fiecare schimbare de guvern a adus noi promisiuni, dar și noi amânări privind aplicarea unei grile salariale echitabile. În acest context, profesorii au devenit victime ale compromisurilor bugetare, deși educația este frecvent prezentată drept o prioritate în discursul politic.

Consecințele sunt deja vizibile. Tot mai puțini absolvenți aleg o carieră în învățământ, iar deficitul de cadre didactice se accentuează în multe discipline și în special în mediul rural. Salariile reduse în raport cu responsabilitatea profesiei și cu nivelul de pregătire necesar determină numeroși profesori să caute alte oportunități profesionale sau să părăsească sistemul. Această tendință afectează direct calitatea actului educațional și, implicit, dezvoltarea pe termen lung a societății românești.

Cum am ajuns să trăim cu consecințele unor politci slabe?

Problema nu este doar una salarială, ci una de viziune politică. Atunci când investițiile în educație sunt amânate de la un buget la altul, iar profesorii sunt obligați să suporte efectele fiecărei perioade de austeritate, mesajul transmis este că educația rămâne o prioritate doar la nivel declarativ. Fără o politică publică stabilă, predictibilă și finanțată corespunzător, România riscă să adâncească decalajul față de celelalte state europene, atât în ceea ce privește condițiile oferite profesorilor, cât și performanța sistemului de învățământ. Lipsa unei politici coerente și schimbările repetate de guvern au afectat predictibilitatea sistemului de educație, iar profesorii au devenit una dintre categoriile cele mai expuse măsurilor de reducere a cheltuielilor publice. Consecințele sunt tot mai evidente: scăderea atractivității profesiei, deficit de personal și riscul accentuării decalajului dintre România și celelalte state europene în ceea ce privește calitatea educației.