Totul a început pe 28 februarie 2026, când Statele Unite și Israelul au lansat atacuri aeriene masive asupra Iranului, vizând infrastructura militară, instalațiile nucleare și conducerea politică de la Teheran. Operațiunea, denumită de americani „Epic Fury", a survenit în plin proces de negocieri privind programul nuclear iranian — un context care a șocat cancelariile occidentale și a transformat brusc o criză diplomatică în conflict armat deschis. Liderul suprem iranian Ali Khamenei și zeci de oficiali de rang înalt au murit în urma loviturilor. Iranul a răspuns imediat cu sute de rachete balistice și mii de drone îndreptate spre Israel, bazele americane din regiune și țările arabe aliate cu Washingtonul, închizând totodată Strâmtoarea Ormuz — canalul prin care tranzitau circa 20% din aprovizionarea mondială cu petrol și gaze naturale.

Conflictul a durat oficial 39 de zile, soldându-se cu mii de morți — marea majoritate în Iran și Liban — și cu distrugeri masive de infrastructură militară iraniană. Pe 8 aprilie, un armistițiu de două săptămâni, mediat de Pakistan, a intrat în vigoare. Acesta a fost prelungit ulterior de Trump, care a invocat „progrese importante" în negocieri, fără a oferi detalii concrete. În realitate, tabloul din spatele cortinei este unul al blocajelor repetate.

Principalele obstacole în calea unui acord de pace definitiv sunt Strâmtoarea Ormuz și programul nuclear iranian — cele două dosare pe care niciuna din tabere nu este dispusă să cedeze complet. SUA și Israelul cer moratoriu de minimum 12-20 de ani asupra îmbogățirii uraniului, eliminarea stocurilor existente de uraniu puternic îmbogățit, interzicerea activităților nucleare subterane și inspecții internaționale inopinate. În schimb, Washingtonul ar urma să ridice sancțiunile și să deblocheze miliarde de dolari din fondurile iraniene înghețate în străinătate.

Iranul a trimis pe 10 mai un răspuns la propunerea americană, însă Trump l-a calificat imediat drept „total inacceptabil", acuzând Teheranul că tergiversează de 47 de ani. Netanyahu a reiterat la rândul său că războiul „nu este terminat" atâta timp cât instalațiile nucleare iraniene nu sunt demontate și stocurile de uraniu nu sunt eliminate. Parlamentul iranian a ironizat negocierile, cu președintele său Mohammad Baqer Qalibaf denumind situația „Operațiunea Trust Me Bro" — un semnal că în tabăra iraniană scepticismul față de intențiile americane este profund.

Pe teren, tabloul rămâne tensionat. Strâmtoarea Ormuz este parțial funcțională — câteva nave au reușit să o traverseze, inclusiv un tancher qatariot cu gaz natural lichefiat — însă atacurile sporadice cu drone continuă în regiune. Iranul a amenințat că orice desfășurare de forțe franceze sau britanice în zonă va primi „un răspuns decisiv și imediat". Trump a suspendat temporar misiunea americană de escortare a navelor civile prin strâmtoare, așteptând un răspuns iranian mai conciliant.

Pe fondul acestor incertitudini, consecințele globale ale conflictului se conturează pe termen lung. Directorul Agenției Internaționale a Energiei, Fatih Birol, a estimat că blocarea Strâmtorii Ormuz va transforma ireversibil piața energetică mondială, accelerând adoptarea vehiculelor electrice și a energiei nucleare. Serviciile de informații americane apreciază că, în ciuda tuturor loviturilor suferite, Iranul ar mai putea construi o armă nucleară în aproximativ un an — concluzie care relativizează serios obiectivele declarate ale întregii operațiuni militare.